Noapte, lipsită de nebulozitate.
Cer înceţoşat de-atâtea stele.
Luna, ne călăuzeşte printre brazi,
Şi am ajuns lângă un câmp,
La marginea pădurii…
O şoaptă-ţi spun,
Şi mă priveşti ca pe un zeu imaginar,
Eternitate, te ador, nu te sfârşi!
Privesc, în ochii-i în care se reflectă cerul,
Văd galaxii, mă simt un zeu.
Aştept un zâmbet de plăcere,
Vreau tare mult să fiu apreciat…
Ştiu că îţi place, peisajul celest,
Magia momentului este prea mare!
Te-ntorci şi-mi dai un infinit de recunoştinţă,
Nu mulţi se uită-n ochii nebuloaselor
Călătorind imaginar pe o cometă.
Te rog, nu mă lăsa,
Să mă pierd în vraja selenară
Adorm, călătoresc, tu taci.
Nu te lăsa atrasă de zeii cerului,
Rămâi cu mine, ca să privim
În continuare ce ne e dat să vedem,
Rămâi legată de mine prin pământ,
Să fim tot noi până la infinit…
Enternitate, te urăsc, sfârşeşte-te!
O, tu, frmoasă zburătoare!
Nu pleca-n eternitate!
Suntem uniţi prin ea,
Sunt disperat!
Frumosul cer înceţoşat de stele…
Te-a răpit, şi am rămas…
Tot singur.
Eternitate, te urăsc, sfârşeşte-te!
Căci vreau s-adorm, să mă trezesc,
Din alt coşmar…
©Toate drepturile asupra textului îmi aparţin – Tocuţ Codrin Dragoş
e tare dar cam trista!